Skip to content

GALATI 2010 Galeria de arta

June 28, 2010

………………………………………………………………………………..

27 iulie – 15 august

PARTICIPANTI

VIOREL BACIU, MIHAI BOACA, OCTAVIAN BOUR, AMBROZIE OVIDIU BORTA, CORNELIA BURLACU, VICTOR CHIRILOAIE – CHIRIL, CONSTANTIN CIOSU, VASILE CRAITA MINDRA, FLORIAN DORU CRIHANA, MARGARETA CHIŢCATÎI, VLADIMIR CRIVOI, VICTOR CRUDU, NICOLAE EINHORN, DEVIS GREBU, GEO GRUIA, IRINA IOSIP, MARIAN LUPU, NICOLAE LENGHER, MARIAN MANAILA, GABRIEL VASILE NISIPEANU, RUDOLF SCHMUCKLE, MARIAN ŞERBAN, TUDOR ŞERBAN, CONSTANTIN VELUDA

…………………………………………………………………………………………………

VIOREL BACIU S-a născut la Botoşani, pe 23 februarie 1962. A susţinut numeroase expoziţii personale în România. A câştigat premii la majoritatea festivalurilor din ţară. În anul 1997, câştigă la Constanţa într-o companie remarcabilă, concursul Marea Neagră e albastră. Este autorul lucrării Istoria Jandarmeriei române în caricatură, care îi aduce mai târziu Placheta şi Diploma de excelenţă, oferite de Ministerul de interne. Este autor a numeroase lucrări de protocol pentru Ministerul de interne al României. Iniţiază şi organizează 4 ediţii ale Festivalului Umor pe valuri Galaţi. Participă cu desene la Summit-ul Pământului de la Johannesburg 2002. Expune lucrări de grafică satirică la Cercul Militar Naţional alături de Florian Doru Crihană, în septembrie 2002, cu ocazia Zilei stratului de ozon.

“Francois Mitterand” pastel

“Ronald Reagan” pastel

MIHAI  BOACĂ S-a născut pe 18 august 1952, la Braşov. Este absolvent al Institutului de Geodezie. A publicat caricaturi şi ilustraţii în presa din România, Bulgaria şi Cehoslovacia. Câştigă premii la concursurile din ţară. În străinătate, câştigă Premiul Uniunii Artiştilor Plastici din Bulgaria, la Gabrovo, în 1987. Susţine cinci expoziţii personale în România. Este caricaturist editorialist la Monitorul de Cluj. Este membru al Asociaţiei culturale Punct, cu care expune la Huşi, Iaşi, Cluj.

“Impression – Soleil levant” watercolor

“Kasimir Malewich – Soleil levant” watercolor

OCTAVIAN  BOUR S-a născut pe 5 august 1937, la Cernăuţi. Este absolvent al Institutului de Arte Plastice “Ion Andreescu” din Cluj Napoca. Publică numeroase lucrări de grafică satirică în revista Urzica, anii ’70 şi ’80. Câştigă premii în ţară, la Suceava, Bacău, Bucureşti, Brăila, Tg. Mureş şi Ploieşti iar în străinătate Premiul al 2-lea la Skopje, Macedonia. Susţine expoziţii personale în ţară la Cluj, Bucureşti, Gura Humorului şi Dej. În anul 2009 Muzeul de Artă din Cluj îi prezintă o mare expoziţie personală de lucrari realizate pe calculator. Cu această ocazie a fost lansat albumul « Caricartura ». Este creator de afişe, coperţi de carte, machete pentru diverse publicaţii. Este membru al Asociaţiei culturale Punct.

“The Tree” digital

“The leaf” digital

“The Noise” digital

AMBROZIE  OVIDIU  BORTĂ – BOA S-a născut pe 22 aprilie 1970, la Suceava. Este absolvent al Facultăţii de Inginerie Mecanică din Suceava. Debutează la cotidianul Bucovina, în 1997. Mai publică la: Moftul român, Plai cu boi, Cotidianul, Actualitatea suceveană, Crai nou, Jupânu’, Monitorul de Suceava. Obţine premii la concursurile de la Bistriţa, Gura Humorului, Tg. Jiu, Vaslui, Botoşani şi Suceava. A susţinut expoziţii personale la Costineşti, în 1998 şi Suceava, în 2000, 2001 şi 2002. Este membru al Asociaţiei Caricaturiştilor Profesionişti din România.

“Grandmother” oil on paper and cardboard

“The Beast” oil on paper and cardboard

CORNELIA BURLACU S-a născut pe 11 decembrie 1955 la Sf. Gheorghe – Covasna. A absolvit Academia de arte Plastice din Bucureşti. Este membră a U.A.P.  A susţinut o expoziţie personală la Galaţi şi participă la expoziţiile colective organizate de Filiala U.A.P. Galaţi. A participat la numeroase saloane, bienale, şi expoziţii republicane în România. Încă din anii ’80 a luat parte la saloane naţionale şi internaţionale de grafică satirică şi caricatură.

“Lows Maker”  pencil, colage

“Family’s future” , pencil, colage

CONSTANTIN  CIOSU S-a născut pe 29 septembrie 1938, la Moineşti. A absolvit Institutul Pedagogic de 3 ani din Cluj -Napoca, facultatea Arte Plastice. Profesor de desen, caricaturist, ilustrator, a publicat două cărţi umoristice: “101 Fabule”, în 1974 şi “Negru pe alb”, în 1975. Uniunea Artiştilor Plastici i-a publicat în 1984 şi 1985, în colecţia liliput lucrări grupate sub titlurile: “Aveţi-vă ca fraţii”, “Zâmbete în doi timpi”, “Nu pierdeţi valiza”, “Poftiţi la vernisaj”, “Umor din mână în mână”, “Ude şi uscate”, “Instrumente şi instrumentişti”, “Nu bateţi la uşă”, “De toate pentru toţi”, “Nu uitaţi măsura”, “Din faţă şi din profil”, “Colocatari la bloc”, “Umor la microfon”, “Cuvinte aproape potrivite”, “Foarte imposibile”, “Surprize vechi şi noi”, “Linii şi umbre”, “Vorbăria bat-o vina”, “Printre picături”, “Întâmplări de astă iarnă”, “Invenţii, inovaţii…”, “Umor cu barbă” şi “Hazuri cu necazuri”. A susţinut expoziţii personale în România la Bacău , Iaşi, Constanţa şi Galaţi şi una în Iugoslavia, la Skopje. A obţinut până în prezent 23 premii la concursurile din România. Între anii 1970 şi 2000, a câştigat peste 50 de premii internaţionale, între care: Grand Prix Skopje – Macedonia, Premiul 1 Tolentino – Italia, Premiul 1 Taejon – Coreea, Premiul 1 Knokke-Heist – Belgia, Premiul 1 Teheran – Iran. Deţine recordul românesc, la numărul de premii obţinute la concursurile din străinătate, câştigând în mod constant 3-4 premii pe an. Caricaturile sale au fost reproduse de reviste cunoscute în domeniu: Osten, Jez, Stîrşel, Palante, Euro Jeux & Gags, Akrep, Punch. Dar cele mai multe lucrări i-au fost publicate de revista Urzica, prin intermediul căreia caricaturiştii români, au putut cunoaşte îndeaproape umorul şi grafica artistului băcăuan. A mai publicat grupaje de desene în albumele “Gânduri nepieptănate”-1971, “Curat murdar”-1974, “Dansul săbiilor”-1975, “Grupa Junij”-1980 şi “Din haz în haz”-1986. În 2008 i s-a realizat la Deva un album de desene.

“Adam & Eva” watercolor

“The Flag” watercolor

“Television” pencil

VASILE  CRĂlŢĂ  MÂNDRĂ S-a născut pe 1 ianuarie 1945, la Galaţi. A absolvit Institutul de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, secţia pictură monumentală, promoţia 1969. Susţine 11 expoziţii personale de pictură, grafică şi caricatură la Bacău, Focşani, Oneşti, Piatra Neamţ şi Wernigerode în Germania. În 1968 Anca Arghir notează: “Vasile Crăiţă  Mândră e un caligraf al burlescului (…). E un umorist “total”, care inventează imagini comice, intraductibile verbal. Admirabilă e claritatea compoziţiei, sprintenela liniei, dar mai ales eleganţa şarjei, oroarea instinctivă de trivializare.” Obţine premii pentru caricatură la Tokyo, Ancona, Bucureşti, Tg. Mureş, Petroşani, Focşani, Galaţi şi Suceava. Începând cu anul 1964, a publicat caricaturi şi desene în ziare şi reviste din ţară, precum şi în publicaţii umoristice de peste hotare. I-au apărut numeroase caricaturi în Urzica şi în publicaţiile şi albumele editate de U.A.P. A participat cu pictură şi grafică la expoziţii colective cu caracter omagial, jubiliar, precum şi la expoziţii de grup în ţară şi în străinătate.

Without title, watercolor

Without title, watercolor

Without title, watercolor

FLORIAN  DORU  CRIHANĂ S-a născut pe 7 aprilie 1958, la Galaţi. Este absolvent al Facultăţii de Nave Galaţi. Expune primul său desen la Salonul de vară al umorului desenat – Brăila, în 1985. Publică prima sa caricatură la Rebus, în 1986. Câştigă premii la toate concursurile din ţară. Obţine numeroase premii în străinătate, câştigând concursurile de la Santa Cruz de Tenerife, Novi Sad, Legnica, Hannover, Boechout. Susţine numeroase expoziţii personale în România, Polonia, Belgia, şi în Germania cu lucrări din colecţia Dieter Burkamp. Este ales de Wilhelm-Busch Museum Hannover să reprezinte România în 1991 la expoziţia Europäische Kunstler der Gegenwart. În 2000, Asociaţia caricaturiştilor din Turcia îi acordă medalia de Ambasador al caricaturii. A făcut parte din juriile concursurilor Internaţionale de la Bucureşti, Trento, Legnica, Istanbul, Kragujevac, Berlin. A realizat lucrări umoristice publicitare pentru numeroase firme, unele binecunoscute în lume. A publicat în Die Welt şi Börsenblatt din Germania, El Dia din Spania.

“Infractor” oil

“On Horses” oil

From → Uncategorized

Leave a Comment

Leave a comment